Marian Iancu nu a renunțat la titlu și spune că este convins de faptul că Oțelul va fi nevoită să joace pe teren meciul cu Pandurii pe care l-au câștigat la masa verde cu 3-0.
„Aștept meciul care vine, mă gândesc să câștigăm cu Dinamo și să ne consolidăm poziția a doua. Aștept să văd ce va face Oțelul în următoarele două jocuri. Vor fi două jocuri. Două jocuri în deplasare. Vom mai vedea ce se mai întâmplă. Nu avem timp de lamentări, trebuie să ne pregătim de meciul care vine. Andone va veni să învingă la Timișoara și e foarte important să pregătim bine meciul cu Dinamo. E un meci pe care l-am pierdut. Am avut neșansă. Am început jocul prost din vina noastră. Nu contează când se va anunța decizia TAS, ea va fi executorie. Eu cred că vor accepta memoriul Pandurilor și se va juca. Noi am făcut maximum din ce puteam în condițiile în care suntem curați din punct de vedere moral”, a spus Iancu la Sport.ro.
Oțelul Galați s-a impus azi cu scorul de 2-1 în fața echipei Poli Timișoara, obținând astfel primul titlu de campioană din istoria sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER